Multe persoane din ziua de azi au o problemă cu greutatea corporală. Sunt zeci de motive pentru care noi am pierdut controlul asupra propriului organism. Poluare, modificări genetice, alimentaţie deficitară sau excesivă, îndepărtarea de natură, stres, emoţii perturbatoare, etc. Ceea ce mi se pare mie interesant este că atunci când nu te mai dai la o parte din viaţa ta, începi iar să observi…observi că nu îţi poţi controla gândurile, observi că te enervezi poate prea repede şi fără motiv, observi că nu poţi face nimic până la capăt şi te superi pe tine sau pe ceilalţi, observi că intri într-un magazin doar să te uiţi ce mai e nou şi pleci cu cinci haine cumparate …Observi că te uiţi la persoanele dragi şi vezi că nu îţi sun prea dragi, ba chiar te irită deseori…si atunci? De ce ne tot minţim că noi avem controlul în viaţă, că noi ştim, facem, dregem?
Dacă ar fi aşa, cu totul diferit ar arăta peisajul vieţii noastre… E adevărat că foarte mult contează cu ce zestre ai venit pe pământul aceasta, care sunt talentele tale, calităţile, harurile, etc., dar pentru fiecare om, este o şansă şă îşi trăiască cu măiestrie viaţa şi să nu rămână ani în şir blocat în aceleaşi examene şi să le pice de fiecare dată. Pentru început, când simţi că ai adunat foarte mult gunoi în tine şi în jurul tău, învaţă să îţi asumi răspunderea şi să îţi duci singur gunoiul creat. Dacă e prea mult şi greu şi nu îl poţi duce singur, cere ajutor, dar asumă-ţi răspunderea că tu l-ai adunat şi nu l-ai dus când era încă mai puţin. Nu face greşala să îl arunci în faţa altora sau să îl laşi în drum, minţindu-te că nu e al tău…E gunoiul propriu acumulat din neştiinţă, frustrare, lipsă de iertare faţă de cei ce tu consideri că ţi-au greşit cu ceva. Organizează-l în bucăţi mai mici ca să poţi începe curăţenia generală.
După ce acest prim pas, ASUMAREA, a fost făcut, mergi în continuare. Atunc când începi să răscoleşti în gunoi, senzaţia nu este prea plăcută şi vrei să pui pe altcineva să facă treaba în locul tău. Nu funcţionează… Tu eşti cel ce va trebui să suporţi mirosul, durerea, disconfortul creat în jur…nu te opri. Dacă nu treci de această etapă şi te opreşti , nimeni nu te va putea ajuta vreodată. Lasă-i pe ceilalţi cu propriul drum şi căutare şi tu concentrează-te pe curăţenia ta. Dacă simţi că ţi-e foarte greu, începe prin a împărtăşi cu cineva care trece prin acelaşi proces, fă fapte bune, ascultă muzică sacră, caută unelte ajutătoare, dar nu te opri.
Să revenim la corpul nostru. După ce vei vedea ce gunoi ai acumulat (sun formă de tristeţe, critică, durere, agresivitate), vei începe la un moment dat să te simţi uşor vinovat că nu ai deschis ochii la timp şi te gândeşti că ţi-ar prinde bine o pedeapsă care să mai diminueze din sentimentul de vinovăţie. Şi începi să îţi aplici binemeritata pedeapsă – te critici în exces, nu îţi mai ofer iubire şi începi să îţi chinui corpul fizic… Iei otravă- ţigări, mâncare în exces, lipsă de mişcare neacceptare, respingere şi stres. Apoi vine continuarea în care începi să îţi spui că ţi-ai oferit ceea ce meritai şi spui „aşa mi-a trebuit că sunt plin de gunoi şi ceilalţi nu mă acceptă”, când in realitate tu nu te accepţi. Şi iată peisajul „perfect” din care nu mai reuşeşti să ieşi. Mai e vreo şansă? Cu siguranţă, DA!
Sunt paşi pe care trebuie să îi urmezi singur sau sub îndrumarea cuiva. Autocunoaşterea este primul. E foarte important să afli cât te iubeşti, cât te respecţi ca femeie sau ca bărbat, cât te accepţi, unde eşti blocat, etc. La acest capăt de drum apare vindecarea, apare un corp fizic armonios şi un corp emoţional sănătos. E nevoie doar de decizia ta de a începe să parcurgi acest drum.
Nu lasa timpul sa treaca in defavoarea ta. Ia decizia de a te ocupa mai cu grija de tine. Afla ce te nemultumeste in realitate, ce te mai bucura, in ce te refugiezi cand fugi de tine si trairile tale. Ai un corp fizic care tipa dupa miscare, atentie, hrana..ai un corp mental care tipa dupa claritate, liniste, dupa echilibru…ai un corp emotional care asteapta sa fie hranit cu emotii placute, demne de trait – recunostinta, iubire, apreciere..Tu cand te ocupi de tine?
Indiferent cu ce aspect vrei sa incepi, incepe ACUM. Vrei de corpul fizic – alege un antrenament care sa se potriveasca nevoilor tale. Vrei de corpul emotional – participa la grupurile de autocunoastere. Vrei de corpul mental – mergi la un terapeut. Pacea incepe in tine…
„Cand viata te provoaca la duel”
Oroviceanu Iulia Roxana
Terapeut, psiholog, Antrenor Nirvana Fitness