Povestile bazate pe teama, ale sinelui inferior
“Ne agatam de explicatiile atent elaborate, referitoare la motivele pentru care vietile noastre s-au desfasurat astfel , fara sa ne dam seama ca, chiar si atunci cand par sa ne ofere putere, ne impiedica dezvoltarea. “ Putem sa dansam cu demonii sau cu ingerii!
A te agata de povestile tale vechi, fara a te detasa de ele la un moment dat, te poate face sa intri intr-un rol de victima ce iti va bloca mersul inainte. Poti crede ca esti victima abuzurilor din copilarie, victima lipsei de afectiune, victima abandonului emotional de demult. La un moment dat iti iei atata putere din asta incat nu mai vezi sensul in a renunta la povestile tale vechi. A sti cine esti, ce te-a format, ce te-a ranit, ce te-a rupt emotional, este foarte important, vital uneori. A ramane agatat de povestile tale si a te comporta ca si cum s-au intamplat astazi te tine legat de trecutul tau si in prezent traiesti gol de tine. (Iulia R. Oroviceanu)
Slabirea legaturii cu creierul limbic si cu povestile care il sustin
Oamenii de stiinta sunt de acord ca nimic nu ramane la fel si ca cea mai buna teorie de azi se arunca maine la gunoi – si se simt in siguranta, stiind ca au capacitatea de a fi creativi si staruitori in a gasi descrieri noi si exacte ale mecanismelor universului.
Dar noi, ne agatam cu incapatanare de fapte asa cum le stiam, intrucat creierului preistoric nu-I plac schimbarile.
Avantajul unei crize de viata este ca poate impulsiona CREIERUL SUPERIOR , astfel incat sa putem trai, cu adevarat, un progres insemnat si o transformare. Separati de intelepciunea neocortexului, speriati ca nu avem taria de a ne infrunta temerile, alegem si organizam faptele intr-o povestire care reflecta nevoia noastra de a crede ca am inteles perfect viata – indiferent de cat de nefericiti ne face ea.
Este greu sa recunoastem cat de restrictive sunt credintele noastre, cand adesea suntem rasplatiti pentru parerile noastre ferme si pentru intelelepciunea noastra de nezdruncinat. Ne convingem ca suntem foarte destepti si apoi ne trezim derutati, cand ne confruntam cu fapte care contrazic tot ceea ce stim. In acest caz, gasim adesea o cale de a integra in ideologia noastra, aceste fapte noi – POVESTEA NOASTRA PERSONALA – modificandu-le si denaturandu-le, daca trebuie, pentru a se potrivi. Avem o capacitate uriasa de a nega, atunci cand miza e mare si cand suntem in pericol sa pierdem dogma sau descrierea realitatii, asa cum o percepem noi.
O relatie noua cu Spiritul
Cand cortexul prefrontal isi ocupa locul potrivit, in constiinta, mediind emotiile creierului primitiv, descoperim o noua relatie cu Divinitatea. Nu mai proiectam asupra Divinitatii rolul de rege, stapan, comandant militar sau tata punitiv. Vechile perceptii despre Divinitate reflecta realitatea creierului limbic, in care exista o ierarhie de zei, arhangheli, ingeri pazitori, heruvimi, serafimi, sfinti, arhiepiscopi, episcopi, preoti si asa mai dearte, fiecare avand in stapanire propria sfera de comanda. Grecii antici isi proiectau anxietatea, cautand sa intre in gratie propriilor zei, care aveau reguli stricte cu privire la cine putea locui in Muntele Olimp. Zeii si zeitele se certau permanent, in ceea ce priveste interactiunile lor cu fiintele inferioare – cum ar fi titanii si oamenii – si ii tratau pe barbatii si femeile obisnuite, ca pe niste jucarii.
Respingand notiunile arhaice despre Divinitate, putem interactiona cu DIVINITATEA, CU ORIGINALITATE SI DESCHIDERE. Nu ne vom mai face griji ca Dumnezeu ne va trosni daca nu ii facem pe plac. Intelegem ca putem interactiona cu Divinul, fara rusine sau frica. Creierul nou este capabil sa inteleaga aceasta relatie, dar tematorul creier preistoric ne trage inapoi, in ghearele religiilor arhaice fondate pe teama si pacat.
In lumea spiritului
Pentru a scapa de lumea de competitivitate acerba si de temerile si poftele ei, este necesar sa renuntam la povestile noastre de victima ale unor evenimente trecute si ale problemelor actuale de salvatori ai celor mai putin norocosi, sau de prigonitor sau razboinic cu dreptatea in mana. Trebuie sa renuntam la falsa credinta potrivit careia puterea si pozitia depind de cate posesiuni avem sau de lucrurile pe care le acumulam – si sa fim dispusi sa cream o viziune sperioara, a rolului nostru in planul cosmic. E o diferenta intre a locui undeva si a trai undeva.
Locuim acolo unde ne tinem lucrurile si traim acolo unde ne este sufletul. Felul in care povestim iar si iar aceleasi povesti din trecut uimindu-I pe cei din jur care au auzit cum divortul ne-a socat, sau cum tatal era violent si agresit si din cauza asta……Creierul nostrum limbic ia in ras ideea ca am putea deveni mult mai mult decat am fost in trecut, prin alte mijloace decat forta bruta sau prin achizitionarea de lucruri noi. Ne aminteste de esecurile noastre si ne incurajeaza sa nu riscam sis a ignoram chemarea de a fi temerari. Nu-si poate imagina ca putem sa descoperim bucuria ideilor, frumusetea matematicii, emotia de a canta la un instrument musical, farmecul fizicii cuantice, placerea de a invata continu si sa cream ceva si mai uimitor in vietile noastre, decat ce a fost in trecut. (Alberto Viloldo – Initiere si Iluminare)